UAT Comuna Cotnari în parteneriat cu Fundația Corona, Școala Profesională ,,Ștefan cel Mare” Cotnari și GAL SIRET-MOLDOVA , au demarat în data de 01.04.2021 activitățile proiectului cu titlul ,,PUNȚI PESTE 7 SATE”, care se finalizează în data de 31.08.2023.
În acest sens, miercuri, 30.08.2023, începând cu ora 10:00, vă invităm la conferința de presă, la sediul UAT Comuna Cotnari, sat Cotnari, județul Iași, în vederea diseminării rezultatelor proiectului, în funcție de obiectivele acestuia și indicatorii specifici.
Menționăm faptul că, proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 5 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, Prioritatea de investiții 9.vi: Strategii de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității, Apel nr. POCU/827/5/2/ Reducerea numărului de comunități marginalizate aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din zona rurală și orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori prin implementarea de măsuri/operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC, Contract de finanțare nr. POCU/827/5/2/139604, Cod MySMIS 139604.
Durata proiectului a fost de 29 luni, calendarul de implementare a activităților fiind cuprins în intervalul 01.04.2021 – 31.08.2023. Bugetul total eligibil al proiectului este de 4,841,231.36 lei, din care: valoare eligibilă nerambursabilă din FSE – 4,599,169.79 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național – 196,901.07 lei și valoare cofinanțare a partenerilor publici – 45,160.50 lei.
Proiectul a urmărit reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială de la nivelul GAL SIRET-MOLDOVA, județul Iași, prin implementarea de măsuri integrate adresate unui număr de 250 de persoane, după cum urmează:
A. Servicii sociale – pentru 125 adulți și 125 de copii aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială;
B. Servicii educaționale – pentru 125 de copii, aflați în risc de sărăcie și excluziune socială;
C. Servicii de acces pe piața muncii – pentru 125 persoane adulte aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.
Vă așteptăm cu drag!
ÎMPREUNĂ TRANSFORMĂM VISURI ÎN REALITATE…
PORNIM DE LA DORINȚE ȘI AJUNGEM LA REZULTATE!